Copos: „E un abuz, nu pot să cred așa ceva!** Mergem la TAS!”
Rapidul a pierdut, în această după-amiază, și ultima
posibilitate ca o instanță sportivă din România să îi dea dreptate
în „cazul Varga-Bălan” și va pierde punctele câștigate pe teren,
contra Timișoarei.
Copos părea destul de sigur de faptul că a reușit să îi convingă,
ieri, pe membrii Comisiei, iar vestea de azi l-a lovit ca un
trăznet pe oficialul din Giulești. Totuși, numărul unu de sub Grant
nu abdică și spune că își va găsi dreptatea la TAS.
„Nu pot să cred așa ceva, ar fi un abuz de drept, dar dacă
este adevărat vom merge la TAS și în instanțele civile pentru a ne
câștiga dreptatea„, a spus Copos pentru ProSport.
FC Timișoara a contestat, la 8 martie, la Comisia de Disciplină
a LPF, dreptul de joc la Rapid al fotbaliștilor Dacian Varga și
Tiberiu Bălan, în partida directă din cadrul etapei a XX-a a Ligii
I. Oficialii grupării timișorene se consideră îndreptățiți să
câștige meciul cu 3-0 la masa verde, acuzând nereguli în
transferurile și legitimările jucătorilor Varga și Bălan.
Varga și Bălan au fost transferați de FC Rapid de la Sportul
Studențesc după încheierea perioadei de transferuri din Liga I,
folosindu-se de un articol din regulament care permite legitimarea
la o echipă din eșaloanele inferioare. În consecință, conducătorii
clubului giuleștean i-au legitimat pe cei doi fotbaliști la Rapid
III, echipă înființată și înscrisă cu acest scop în campionatul
Ligii a IV-a, organizat de Asociația Municipală de Fotbal București
(AMFB).
În baza documentelor de transfer de la AMFB, FC Rapid a obținut
de la LPF vizele pe legitimațiile fotbaliștilor care le dă drept de
joc în Liga I. Ulterior însă, AMFB a trimis o adresă la LPF prin
care susținea că există anumite nereguli în transferurile lui Varga
și Bălan, iar în baza acesteia instituția condusă de Dumitru
Dragomir a înștiințat FC Rapid că nu îi poate folosi pe jucători în
partida cu FC Timișoara, deoarece vizele lor de joc au fost
anulate. În ziua meciului (5 martie) însă, AMFB revocă adresa prin
care atrăgea atenția asupra neregulilor și înștiințează LPF că
transferurile sunt legale și conforme cu regulamentele în vigoare.
Având deja legitimațiile de joc ștampilate (n.r. – ștampila atestă
dreptul de joc în Liga I al unui jucător), oficialii FC Rapid i-au
introdus în teren pe Varga și Bălan, fără a mai solicita o
reconfirmare din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.