Copos, manevră de zile mari înainte de intrarea în insolvență a echipei!** A scăpat de un acționar majoritar și e gata să renunțe la o parte din datorii! Ultimele mutări
Înainte de a solicita insolvența, șeful giuleștean și-a compensat o parte dintre creanțele de la Rapid în acțiuni. Acționariatul s-a schimbat radical, dar tot Copos controlează clubul.
Copos a compensat datorii de 11 milioane de lei, adică 2,5 milioane de euro.
Președintele CA, Ion Taban, anunța pe 5 decembrie 2012 că Rapid avea datorii către Copos și firmele acestuia în valoare de 21 de milioane de euro.
Copos a renunțat, se apare, la o parte din datorii pentru a trece mai repede peste procesul de insolvență
Societatea pe acțiuni Fotbal Club Rapid București și-a schimbat, de formă, acționariatul. Hotărârea a fost luată pe 29 septembrie 2012, în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare a clubului, și a fost validată odată cu apariția sa în Monitorul oficial din 20 noiembrie 2012.
Acțiunea a fost pusă în practică înainte de intrarea în insolvență și a fost compusă din două operațiuni. Prima a constat în micșorarea capitalului social cu suma de 11 milioane de lei, prin reducerea valorii nominale a acțiunilor la prețul de 2 lei. Apoi, s-a decis emiterea unui număr de 5.525.031 acțiuni, la noul preț, care să compenseze creanțele pe care clubul le avea la SC Ana Holding, la George Copos și la Dargate Ltd, o companie din Cipru controlată tot de patronul giuleștean. În fapt, s-a majorat capitalul social cu exact suma cu care fusese micșorat în prima operațiune, 11 milioane de lei.
Ajută clubul în procesul de insolvență
Ce a câștigat Copos prin această manevră? În primul rând, a scăpat de un acționar majoritar cu probleme. Pachetul majoritar era deținut de AFC Rapid, vechea societate aflată în executare silită din cauza datoriilor la bugetul de stat. În al doilea rând a ieșit cu sumele respective din tabăra creditorilor și a intrat în cea a acționarilor. Teoretic, nu a câștigat vreo poziție privilegiată, dar astfel își poate protejeza investiția. Conform legii insolvenței, executarea planului de reorganizare al unei societăți nu poate depăși 3 ani. Adică în trei ani trebuie să se achite datoriile creditorilor, altfel societatea ar putea intra în faliment. Cele 11 milioane de lei compensate în acțiuni ar fi atârnat greu în ecuația reorganizării.
A renunțat la mare parte din datorii!?
Ce se întâmplă însă cu celelalte datorii pe care le avea Rapid la George Copos? Pe 5 decembrie 2012, președintele CA, Ion Taban, anunța că patronul giuleștean este dispus să renunțe la ele: „În total, Rapid are datorii de 21 de milioane de euro la domnul Copos și la firmele acestuia. Prin intrarea în insolvență, domnul Copos este dispus să renunțe la o foarte mare parte din aceste datorii. Să renunți la 14 milioane e un semnal pentru creditorii clubului că vor înțelege situația în care ne găsim și că facem totul să o redresăm”.
Conform unor informații preliminare, Rapid are de acoperit, prin planul de reorganizare, datorii de aproape trei milioane de euro.
Conform Legii insolvenței, pragul minim de înscriere la masa credală este de 45.000 de lei. Cei care au sume mai mici de recuperat vor fluiera a pagubă