„Copos ne crede proști!”
Încercarea lui George Copos de a-l aduce gratis la Rapid pe Mircea Bornescu și faptul că finanțatorul giuleștenilor i-a permis portarului să se antreneze la baza Pro Rapid au stârnit furia lui Adrian Mititelu.
Patronul Craiovei a lansat un atac dur la adresa lui Copos: „M-a sunat, am discutat cu el și mi-a spus că nu încearcă nimic, iar după aceea au apărut chestiile astea. A fost o inginerie a lui Copos. Adică ne consideră proști, a făcut contract cu Ana Hotels, parcă noi nu știm că e firma lui. E un individ fără onoare, nu mai vreau să am de-a face cu el”. Mititelu a spus și că este extrem de dezamăgit de Mircea Bornescu: „Probabil suporterii au scandat numele lui Bornescu ca să-i aducă aminte că are contract cu Universitatea și trebuie să se prezinte la echipă. Eu vorbisem cu Bornescu ca între doi bărbați pentru o echipă din străinătate și pentru o anumită sumă, iar el a făcut această inginerie. Casa lui din București e construită din bani primiți în avans de la Universitatea. Mi-a fost ca un frate mai mic. De multe ori eram acuzat de fani de blaturi din cauza lui, a greșelilor lui, și eu i-am trecut cu vederea”.