Copos: „Noi am fost de bună credință! **E o rușine pentru cei care vor să ia puncte în afara terenului!”
Patronul Rapidului, George Copos, este de părere că formația
giuleșteană a fost de bună credință în cazul legitimării celor doi
jucători de la Sportul Studențesc și a respectat regulamentele.
Copos avertizează că cei care i-au împiedicat pe Varga și Bălan să
joace vor fi pedepsiți pentru această decizie.
„Rapid nu a făcut
altceva decât să respecte regulamentul. Toate celelalte
lucruri sunt făcute între Marian Iancu și Dumitru Dragomir. Cei de
la LPF m-au asigurat că toate documentele de transfer sunt
valabile. Credeți că riscam noi să-i băgăm pe Varga și Bălan dacă
știam că n-au drept de joc. Cei doi jucători stau de două săptămâni
pe bară, cei care sunt responsabili de acest lucru vor
plăti.
Rapidul a fost doar de bună credință. Eu îl respect pe
domnul Dragomir, dar nu trebuie să ia decizii ilegale. E o rușine pentru cei care vor să câștige
puncte în afara terenului. Noi am fost de bună-credință, restul
sunt numai minciuni. Noi vom merge în instanță. Noi am plătit
jumătate de milion de EURO pentru Varga și Bălan și îi vom da în
judecată pentru cei care sunt responsabili că cei doi nu au drept
de joc„, a declarat George Copos la Sport.ro.