Parteneriatul semnat de Rapid cu finalista Europa League, Sporting Braga, îi schimbă prioritățile lui George Copos. Patronul giuleștenilor nu vrea să facă nicio mutare pe banca tehnică a giuleștenilor până nu se va întâlni cu președintele clubului Braga, Antonio Salvador.
Patronul rapidist trebuia să meargă la Dublin să urmărească finala Europa League, FC Porto – Sporting Braga, la invitația oficialului portughez, dar din cauza unor probleme personale a fost nevoit să rămână în București. „Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la Răzvan Lucescu, ar fi un vis prea frumos pentru noi. Îl aștept pe Salvador să vină și să ne consultăm în privința antrenorului și a jucătorilor care vor ajunge la Rapid”, a declarat George Copos pentru Sport.ro.
Contactat de ProSport, Antonio Salvador a ținut să precizeze că la începutul lunii iunie va sosi la București. „Luna viitoare voi veni în România, unde voi discuta cu domnul Copos despre un schimb de jucători”, a declarat președintele lui Sporting Braga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER