Copos nu uită! Arbitrajele din sezonul 2001-2002 îl urmăresc!

Acționarul majoritar George Copos a declarat, agenției MEDIAFAX, că oficialii giuleșteni nu au fost niciodată interesați de arbitrii și că FC Rapid a fost prima grupare care și-a retras echipa de pe teren din cauza greșelilor de arbitraj.

Copos a făcut referire la centralul Sorin Corpodean, arestat preventiv în cazul de corupție din arbitrajul românesc, căruia a evitat să-i pronunțe numele pentru că "nu e moral să vorbim când oamenii suferă".

"Pe noi nu ne-au interesat niciodată arbitrii. Trebuie să menționez că suntem primii care am retras echipa de pe teren din cauza arbitrajului. Atunci, la Brașov, se știe ce s-a întâmplat. Nu vreau să îi dau numele celui care a condus acel meci. Nu e moral și nici corect să vorbim acum, când oamenii suferă", a spus Copos.

Partida la care se referă George Copos este FC Brașov – Rapid, disputată la 18 noiembrie 2001, în cadrul etapei a XIII-a și întreruptă la scorul de 1-0. În minutele de prelungire, jucătorii de la Rapid au solicitat penalty, dar Sorin Corpodean a lăsat jocul să continue. Fotbaliștii echipei oaspete au protestat și l-au înconjurat pe Corpodean, iar în cele din urmă, la îndemnul lui George Copos, antrenorul de atunci al Rapidului Viorel Hizo a scos echipa de pe teren. Comisia Centrală a Arbitrilor nu l-a suspendat pe Sorin Corpodean, pentru că observatorul acelei partide, Mircea Neșu, a notat cu 8 prestația arbitrului.

Astfel, pentru faptul că a părasit terenul, formației giuleștene i-au fost retrase 5 puncte, pierzând meciul la masa verde, scor 0-3. Pe lângă această depunctare, FC Rapid a primit și o amendă de 100 de milioane de lei. Ulterior, Comisia de Apel a redus de la cinci puncte la un punct penalizarea dictată clubului Rapid pentru părăsirea terenului, dar a menținut penalitatea de 100 de milioane de lei.

De asemenea, George Copos și-a adus aminte de o altă partidă în care echipa Rapid a fost dezavnatjată de arbitri: "Frățilă ne-a terminat într-un meci cu Argeșul, nici nu vreau să-mi mai amintesc". La 27 octombrie 2001, Rapid a pierdut cu scorul de 0-1, partida din deplasare cu FC Argeș din cadrul etapei a XI-a a Diviziei A. Conducerea FC Rapid l-a acuzat atunci pe arbitrul Constantin Frățilă că nu a acordat două penaltyuri formației giuleștene.

Acționarul majoritar al FC Rapid nu a dorit să comenteze arestările care au avut loc în ultima perioadă în fotbalul românesc. "Nu e treaba noastră. Oricum, nimănui nu-i place acest circ din arbitrajul românesc", a adăugat el.

MEDIAFAX

Publicat: 24 04. 2009, 13:37
Actualizat: 24 04. 2009, 13:38