Copos s-a blindat!** „Răzvan nu poate pleca! Cine renunță, plătește o sumă mare de bani”

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat,
vineri, agenției MEDIAFAX, că în contractul dintre gruparea
giuleșteană și antrenorul Răzvan Lucescu există o clauză conform
căreia rezilierea unilaterală se poate realiza numai prin achitarea
unei sume foarte importante de bani.

„Răzvan nu poate pleca de la Rapid. Există în contract o clauză cu
o sumă care trebuie plătită în cazul unei rezilieri unilaterale a
contractului, e normal. De fapt, ca să se înțeleagă, este o clauză
în oglindă, pentru că și noi am plăti într-o asemenea situație.
Cine renunță plătește o sumă foarte importantă de bani, este
aceeași sumă pentru ambele părți”,
a spus oficialul
rapidist.

Întrebat dacă suma de reziliere este mai mare decât clauza de
500.000 de euro din contractul fostului antrenor Marius Șumudică,
George Copos a răspuns: „Este mult mai mare, nu pot să spun
valoarea ei pentru că este confidențială. Dar este mai mare,
normal, pentru că sunt alte condiții și alte
cerințe”
.

Oficialul rapidist a adăugat că negocierile dintre avocații celor
două părți în privința contractului nu s-au încheiat deocamdată.
„Răzvan are o doamnă avocat foarte, foarte exigentă, dar
lucrurile merg în direcția potrivită. Avocații sunt la masa
negocierilor și cu siguranță finalizarea discuțiilor se va produce
în curând”
, a afirmat acționarul majoritar.

Bugetul clubului pentru sezonul 2011-2012 pune mari probleme
conducerii rapidiste. „E vai de viața noastră. Acum
încercăm să îl punem la punct, e greu, foarte greu”
, a
menționat Copos.

Sursa: Mediafax

Publicat: 10 06. 2011, 14:23
Actualizat: 10 06. 2011, 14:24