Copos s-a consultat cu suporterii în privința noul lui antrenor:** „Pe cine vreți?” / „Pe Șumi!”
George Copos s-a întâlnit marți seară cu mai mulți lideri ai galeriei Rapidului, iar cele două părți au discutat despre viitorul antrenor, omul care urmează să-l înlocuiască pe Răzvan Lucescu.
Patronul giuleștenilor i-a întrebat pe suporteri: „Ce antrenor vă doriți să vină din vară? „Ultrașii rapidiști nu au stat foarte mult pe gânduri și au răspuns la unison: „Îl vrem pe Marius Șumudică”, nimeni altul decât tehnicianul care în 2010-2011 a fost dat afară de Copos după 29 de etape. Mai mult, liderii peluzei rapidiste i-au propus boss-ului de la „Ana” și un nume pentru staff: „Vrem rapidiști! Să vină Iencsi ca secund!” Interesant este faptul că Iencsi a fost dat afară de la echipă chiar de Șumudică, antrenor care l-a anunțat pe stoper că nu are nevoie de serviciile sale, imediat după ce a preluat banca „feroviarilor”.
Fanii nu vor să audă de varianta Rednic
După ce a ascultat părerile suporterilor, Copos le-a promis cu jumătate de gură că va încerca să-l convingă pe Șumudică să revină în Giulești. „Vom vedea ce putem să facem, nu știu dacă va fi posibil să vină din vară”, a fost mesajul patronului rapidist către liderii galeriei. În ultimele zile, omul cu banii de la Rapid a avut o discuție cu Petre Grigoraș. O altă variantă luată în calcul în birourile de la „Crowne Plaza” este cea a lui Mircea Rednic.
ATITUDINE
Șumudică vrea vacanță
Marius Șumudică a anunțat după plecarea de la Brașov că cel puțin pentru un sezon nu va mai antrena nicio echipă. Supărat din cauza erorilor de arbitraj de care a avut parte în mandatul său sub Tâmpa, tehnicanul a luat decizia de a renunța momentan la fotbal : „De la vară, cel puțin un an vreau să stau liniștit. Nu vreau să trec în partea cealaltă, să trec pe medicamente. Ă‚sta sunt eu, un tip care se enervează repede. E momentul să rămân alături de familie, să nu mai fiu legat de fotbal. Indiferent de ofertele pe care le voi avea, trebuie să stau un an alături de familie”, a declarat Șumudică.
12 victorii a obținut Marius Șumudică pe banca Rapidului în Liga 1, 10 partide le-a încheiat la egalitate, iar de șapte ori a pierdut