Copos sare în apărarea lui Pancu:** „Rămâne un simbol al Rapidului chiar dacă această primă instanță l-a condamnat”

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat pentru MEDIAFAX, că Daniel Pancu rămâne un simbol al clubului giuleștean în ciuda faptului că Judecătoria Iași a decis condamnarea lui la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului.

„Îmi pare sincer rău să aud de această decizie. Chiar nu știu detaliile. Dar nu o să îl afecteze pe Daniel, sunt sigur. Până la urmă este doar prima instanță, sunt convins că se va apăra la recurs și această sentință se va schimba. Imaginea clubului Rapid nu are de suferit din cauza asta. Eu țin foarte mult la Pancu, iar el rămâne un simbol al Rapidului, un idol pentru suporterii noștri chiar dacă această primă instanță l-a condamnat cu suspendare”, a afirmat Copos.

Magistrații de la Judecătoria Iași l-au condamnat, vineri, pe atacantul echipei Rapid Daniel Pancu la zece luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului.

Mediafax

Publicat: 02 12. 2011, 15:47
Actualizat: 02 12. 2011, 15:48