George Copos, principalul acționar al Rapidului, a declarat, că situația formației din Giulești este una foarte dificilă și caută o soluție, însă totul depinde de întâlnirea pe care o va avea cu Fathi Taher.
"Sunt disperat și vreau să rezolv cât mai repede situația Rapidului, dar pentru asta trebuie să mă întâlnesc cu domnul Taher și, din păcate, el nu a ajuns în București. Are și dânsul problemele lui, are afaceri și trebuie să ne întâlnim pentru a pune lucrurile la punct", a declarat George Copos, pentru newsin, citat de sport.ro. Fostul vice prim ministru a spus că "este legat de mâini și de picioare", până nu se rezolvă situația lui Taher.
Patronul giuleștenilor a mai spus că ar fi dispus să ajute Rapidul în cazul în care ar dispune de bani, însă este afectat de criza economică și nu mai are posibilitatea să investească la echipa alb-vișinie. " Este foarte grav ceea ce se întâmplă, iar eu sunt dispus la orice fel de sacrificiu. Am făcut oricum multe sacrificii, iar acum, vă spun sincer, dacă aș avea un milion de euro l-aș da pe tot la Rapid, dar nu am. Am în subordine 3.000 de angajați și sunt și ei la fel de disperați. Aș mai da bani clubului pentru a mai salva ceva din situație, dar nu am, nu am de unde", a conchis Copos. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER