Copos trage de** „Vamă”!
Brașovul se destramă, iar Rapidul se întărește.
George Copos profită de neînțelegerile apărute între Răzvan Lucescu și Dinu Gheorghe și e foarte aproape să-l readucă pe ultimul președinte în Giulești! Trecerea va avea loc în vară, atunci când Lucescu jr va părăsi Brașovul, cu destinație naționala României sau Poli Timișoara.
„Vino, ești iubit în Giulești!”
Copos a încercat și în iarnă să-l readucă pe Dinu Gheorghe la Rapid, însă acesta i-a transmis că este dispus să vină doar la sfârșit de sezon. „Dacă Brașovul nu merge în UEFA, atunci mă întorc”, i-ar fi zis „Vamă”. Imediat după meciul „stegarilor” din Giulești, ajutat de reacția fanilor, care i-au cerut lui Dinu Gheorghe să revină la Rapid, Copos a forțat iar: „Nu vezi? Ești iubit de suporteri. Vino! Nu mai sta pe gânduri!”. Președintele Brașovului a evitat să-i dea un răspuns clar lui Copos, dar i s-a plâns patronului rapidist că relația sa cu Răzvan Lucescu nu mai este ca pe vremuri.
Ceartă din cauza salariilor
De unde au plecat disensiunile dintre „Vamă” și Lucescu, un cuplu ce părea indestructibil? Patronul Niculae se confruntă cu probleme financiare, iar jucătorii lui FC Brașov nu mai fuseseră plătiți din decembrie! Abia săptămâna trecută elevii lui Lucescu jr și-au primit salariile pe ianuarie, dar și o parte pe februarie. Dinu Gheorghe a căzut la mijloc în această poveste, alegând să-l apere pe Niculae și să-l lase singur pe Răzvan Lucescu în fața unui vestiar nemulțumit. Totuși, Lucescu jr i-a dezvăluit unui apropiat că relația sa cu Dinu „Vamă” nu poate fi distrusă: „Cu Dinu Gheorghe voi fi prieten toată viața, deși au existat neînțelegeri între noi doi”.
„Dinule, ai mână liberă”
Chiar și în cazul în care Rapid va merge în Cupa UEFA, posturile lui Nae Manea, Marian Rada, Adrian Iencsi și Grigore Sichitiu sunt în pericol. George Copos i-a promis lui „Vamă” că va avea mână liberă să aleagă oamenii de la club, dar și un nou staff tehnic. De aici și reacția patronului de dinaintea meciului cu Pandurii, când i-a amenințat pe toți oficialii clubului cu demiterea dacă Rapid nu merge în Europa League.
Sichitiu pleacă sigur din vară!
Primul om care va părăsi clubul la sfârșit de sezon va fi directorul Grigore Sichitiu, indiferent de poziția din clasament a Rapidului și indiferent de sosirea lui Dinu „Vamă”. Declarațiile recente ale lui Copos au fost cele care au umplut paharul. Sichitiu a acceptat în iarnă, într-un moment foarte dificil pentru gruparea giuleșteană, să preia postul de director după plecarea lui Constantin Zotta. „Eu mă așteptam ca George să mă felicite, nu să mă acuze. Am adus bani de-acasă, și să nu uite că mă plătește mai prost ca pe Cazan la Buzău”, i-a spus acesta.