Copos tună și fulgeră:** „Autofinanțați-vă!”

Dinu Gheorghe și Marius Șumudică au fost pe 3 ianuarie la
hotelul Sport din Poiana Brașov, sperând să găsească în 2011 un
George Copos mai generos. Din păcate pentru ei, lupul nu și-a
schimbat năravul. Atunci când l-au abordat pe patron pe marginea
unei eventuale infuzii de capital în transferuri, George Copos i-a
pus la respect pe amândoi.
„Aveți sprijinul meu în continuare și toată autoritatea
asupra clubului să vindeți și să cumpărați ce vreți. De la mine,
însă, n-o să vedeți niciun ban până la vară. Ați avut un buget
stabilit și l-ați depășit. Acum, descur­cați-vă!”
, a sunat
răspunsul lui Copos, care a stabilit practic de pe ce picior
abordează Rapidul noul an. Așa că „Vamă” și Șumudică s-au întors de
la munte cu coada între picioare și cu planurile date peste cap.
Cei doi căzuseră la un acord pentru transferurile bistrițenilor
Mureșan și Băjenaru, dar lipsa de „cash” a făcut ca totul să cadă.
La fel s-a întâmplat și în cazul fundașului Herthei Berlin, Kaka,
dar și în cel al mijlocașului Bruno China de la Rio Ave, care pe
deasupra s-a mai și accidentat grav.

Cesinha sau
Marcos Antonio sunt salvarea Rapidului

În aceste condiții, Dinu Gheorghe trebuie să apeleze la planul B,
adică acela de a vinde neapărat ceva în această iarnă și de a aduce
în schimb jucători liberi sau foarte ieftini. Primul pas a fost
acela de a scăpa de jucătorii cu cele mai mari salarii, iar ținta
principală este Cesinha, pe care Mircea Rednic îl dorește la
Lankaran. Cele două părți au ajuns aseară la un acord pentru un
transfer definitiv dar încă nu se semnaseră actele din cauza
pretențiilor salariale ale jucătorului. Lucrurile nu merg bine nici
în ceea ce-l privește pe Spadacio, celălalt jucător de care Rapid
vrea să scape. Deși acesta are oferte din Portugalia, Arabia
Saudită, Germania și Grecia, niciun club nu este dispus să
plătească milionul pe care îl vrea Rapid. Ultima șansă a rămas
vânzarea lui Marcos Antonio, singurul giuleștean care a impresionat
cu adevărat în turul campionatului și care e dorit de Șahtior și de
Zenit St. Petersburg.

1.000.000 de
euro
încearcă Rapidul să obțină de la
Lankaran în schimbul lui Cesinha, acesta venind de la Braga, în
2007, pentru doar 700.000 de euro
.

5,5 milioane de euro
a fost bugetul total oferit de George Copos lui Dinu Gheorghe
pentru tot sezonul în curs, în această sumă fiind incluse salariile
jucătorilor și eventualele transferuri

12 jucători a
transferat Rapidul în pauza competițională de vara trecută, Dinu
Gheorghe cheltuind în total 1,7 milioane de euro

17 fotbaliști au
plecat din Giulești înainte de startul campionatului în curs, toți
gratis, cu excepția lui Alexandru Ioniță

Publicat: 07 01. 2011, 01:00
Actualizat: 07 01. 2011, 01:05