Vă mai amintiți de partida din Cupa UEFA, Rapid – PSG, meci la finele căreia francezii s-au impus cu 3-0 la masa verde din pricina problemelor cu nocturna? Partida s-a desfășurat în sezonul 2001-2002 al Cupei UEFA și mulți suporteri s-au întrebat ce a provocat pana de curent care a întrerupt partida și a consfințit eliminarea giuleștenilor din competiție.
Misterul a fost dezlegat de Corneliu Vadim Tudor care afirmă că în spatele „manevrei” ar fi fost chiar patronului Rapidului, George Copos.
„Iubește prea mult Rapidul ca să plece de acolo. Vă dați seama ce fanatic e dacă la meciul cu PSG, din 2001, a stins nocturnă! A doua zi, l-am întrebat pe Dumitru Dragomir, care era în partid la mine atunci, și mi-a spus: ‘Domn’ președinte, Copos mi-a zis că trebuie să facă neapărat ceva, apoi s-a ridicat și a plecat de la lojă. Imediat s-a stins lumina!’. Nu știu dacă el a tras de manetă, dar cred că a dat un telefon, ceva”, a declarat Vadim la gsptv.
Replica lui Copos nu s-a lăsat prea mult așteptată, finanțatorul rapidist amenințându-l pe europarlamentar că îl va da în judecată pentru astfel de afirmații.
„E clar, Vadim e dus! Tot respectul pentru cultura pe care o are, însă dacă a spus așa ceva, atunci e pierdut! Îi doresc multă sănatate! Ce interes aș fi avut? Oricum am pierdut cu 3-0 la ‘masa verde’. Să nu mă facă să mă duc în instanță!”, a afirmat Copos conform Sport Total Fm.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER