Coralles la Brașov!
Mihai Stoichiță ar putea să-și ia la revedere de la asul pe care
îl avea în mânecă în caz că transferurile lui Tall și Parpas nu
s-ar fi realizat.
Michael Umana Coralles (foto, în roșu), fundașul despre care
„Lippi” afirma la plecarea spre Antalya că este pe lista sa, va
ajunge până la urmă sub comanda lui Viorel Moldovan, la FC Brașov.
Înainte să se orienteze către pistele Tall și Parpas, oficialii
steliști au analizat inițial și varianta Coralles.
„Vamă”
s-a mișcat repede
Totuși, după mai multe analize, Stoichiță a decis săptămâna
trecută să nu înceapă negocierile cu jucătorul din Costa Rica.
Ieri, din cauza faptului că Argăseală întâmpina probleme la
transferul lui Parpas, președintele a încercat să reactiveze planul
aducerii lui Coralles.
Numai că șefii Stelei au aflat cu surprindere că internaționalul
din America Centrală se află în negocieri avansate cu FC Brașov.
Tratativele erau aseară pe ultima sută de metri, iar actele urmau
să fie semnate, așa că Michael Umana Coralles va ajunge în
cantonamenul celor de la FC Brașov din Antalya. „Brașovul s-a
mișcat mai repede, deși l-a vrut și Steaua”, a declarat impresarul
Dumitru Tudor. Stoperul de 27 de ani, liber de contract, va primi
un salariu de 120.000 de euro pe an, urmând să încaseze și o primă
la semnătură.