Cornel Buta a semnat cu Volin Luțk

Fundașul echipei Poli Iași, Cornel Buta, a declarat, luni,
pentru MEDIAFAX, că a semnat un contract
pentru o perioadă de două sezoane cu formația de primă ligă din
Ucraina, Volin Luțk.

„Am fost și am dat probe săptămâna trecută la fosta mea
echipă din Ucraina, Volin Luțk. Cei de acolo au fost mulțumiți de
randamentul dat de mine, așa că am semnat un contract pentru o
perioadă de două sezoane
„, a spus Buta.

Fostul jucător al Politehnicii Iași a mai adăugat că ar fi vrut
să continue la gruparea din dealul Copoului, dar nimeni nu i-a
propus acest lucru: „Eu am venit la reunirea lotului
echipei Poli Iași și vroiam să continui în dealul Copoului. Mi s-a
spus că sunt dorit în continuare la Poli Iași, dar nimeni nu mi-a
făcut o propunere concretă. Am și eu o vârstă și nu-mi mai pot
permite să pierd timpul. Îmi pare rău că am plecat de la Iași, unde
m-am simțit foarte bine, dar asta e
„.

Cornel Buta are 33 de ani, evoluează pe postul de fundaș dreapta
și a jucat de-a lungul carierei la echipele: FC Brașov (1996-1999,
2001-2002), Dinamo București (1999-2000), Rapid București
(2000-2001, 2003-2004), Progresul București (2002-2003), Volin Luțk
(2004-2005), Pandurii Târgu Jiu (2005-2006) și Poli Iași
(2006-2010).

Publicat: 19 07. 2010, 12:07
Actualizat: 19 07. 2010, 12:09