Gaz Metan conduce în play-out-ul Ligii 1 Betano, după ce a reușit să câștige în fața lui Dinamo, scor 2-1, după noi greșeli în apărarea „câinilor”. Cornel Dinu a anlizat jocul prestat de echipa lui Mircea Rednic și a criticat doi fotbaliști veniți în această iarnă.
Parfait Mandanda și Athanasios Papazoglou, doi dintre oamenii de bază ai lui Mircea Rednic, au fost supuși ironiilor lui Cornel Dinu, în urma înfrângerii lui Gaz Metan, scor 2-1: „Băiatul asta, Mandanda, rimează cu dandana, Dinamo e într-o mare dandana. Mă uit la Pampazoglu ăsta (n.r. – Papazoglou), mi-aduce aminte la modul cum aleargă de Ghiță Mureșan, săracu’, înoată prin teren. Cu Botoșani și-a scris, din punctul meu de vedere, cartea de vizită, eu îi strângeam mâna după meciul ăla: ”, a declarat Dinu pentru DigiSport.
Dinamo a ratat play-off-ul Ligii 1 Betano, după ce a schimbat trei antrenori și aproape toată echipa în iarnă. Tocmai aceste mutări l-au determinat pe Dinu să susțină că viitorul nu e unul strălucit: „N-ai cum să ceri omogenitate, nu mai zic nici de valoare. S-a greșit total selecția. Dinamo nu are nicio strategie. Să cucerim titlul la anul? Îmi vine să râd”, a mai spus Cornel Dinu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER