Cornel Dinu, fostul mare jucător și antrenor al lui Dinamo, a comentat pe marginea meciului pierdut cu FC Voluntari și l-a lăudat pe Gabi Tamaș, fundașul central în vârstă de 38 de ani al ilfovenilor.
FC Voluntari și Dinamo București s-au întâlnit luni seară, în cadrul etapei cu numărul 16 din Liga 1, pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, iar ilfovenii au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Vadim Rață, în minutul 19, și Ion Gheorghe, în minutul 65. Pentru „câini” a marcat Deian Sorescu, în minutul 5.
După această partidă, Cornel Dinu l-a remarcat pe Gabi Tamaș, fundaș pe care l-a comparat cu jucătorii mai tineri de la Dinamo și a explicat că este net superior acestora chiar și la vârsta de 38 de ani.
Totodată, Cornel Dinu a vorbit și despre situația critică de la Dinamo, echipa din „Ștefan cel Mare” fiind pe penultimul loc în clasamentul Ligii 1, cu doar opt puncte, după cele 16 etape disputate până acum.
„Am remarcat o abilitate a lui Rednic. Să aşeze o pace asupra unei catastrofe de joc a echipei. A spus că echipa arată bine fizic. Eu sunt în stare să pun rămăşag, n-am avut-o pe asta cu pariurile şi e foarte bine, să cred că în eventuale probe fizice, Tamaş, la 38 de ani, e superior tuturor jucătorilor de la Dinamo, individual. De la viteză, rezistenţă şi la cât rezistă la masă. Baţi şi clubul Dinamo, cred.
La situaţii de poartă a fost 4-1 pentru Voluntari în prima parte. Singura ocazie a lui Dinamo a fost la gol, atât.
Rednic n-a mers până la neadevăruri. A mers pe nişte pansamente pe nişte răni care trebuie operate. Lucrurile sunt profunde.
Achiziţiile sunt ceva între pactul de la Varşvoia şi NATO, nişte recruţi refuzaţi în alte pacte militare. El încearcă să-l scuze pe Gluhakovic, de unde o fi apărut? Din spaţiul Balcanic, dar nu are nicio scuză la felul în care a pătruns Voluntari la golul de 2-1, marcat de Gheorghe. Trecutul se plăteşte scump, dacă te uiţi la Gheorghe. E crescut de Dinamo şi acum zburdă. Singura echipă care a mai contat, într-o partidă modestă… Situaţia lui Dinamo e cruntă.
Nu credeam că în istoria ultimilor ani o echipă de prestigiu ca Dinamo poate avea un asemenea palmares. În istoria lui Dinamo nu mai există aşa ceva”, a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER