Fundașii FCSB-ului nu l-au impresionat pe Cornel Dinu (71 de ani), după meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, în cadrul etapei a șaptea din play-off-ul Ligii 1, ci dimpotrivă.
Cornel Dinu i-a luat în râs pe Andrei Miron (26 de ani) și Iulian Cristea (25 de ani), chiar dacă acesta din urmă a marcat unicul gol al roș-albaștrilor.
„Cu Miron şi Cristea în linia defensivă e un hohot de râs. Şi emfaza cu care au fost aduşi aceşti jucători salvatori defensivi, care pe timpul nostru nu cred că erau nici copii de mingi”, a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.
Nu este prima dată când Cornel Dinu îi critică pe cei doi fundași de la FCSB. „Mister” a râs de ei și după meciul cu FC Botoșani, scor 1-1.
„Cristea cu Miron sunt hazlii. Faza aceea din care este eliminat Cristea, e clar, e nepermis, greşeală de poziţionare. Există, din nou, această oscilaţie a randamentului unor jucători care au posibilităţi de joc”, a spus Cornel Dinu, după meciul cu FC Botoșani, din etapa a șasea a play-off-ului Ligii 1.
În ceea ce privește meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB, Cornel Dinu s-a arătat încântat de entuziasmul pe care îl arată oltenii în ultimul timp. „Mister” nu a ratat însă ocazia să critice „perlele” lui Gigi Becali și lobby-ul pe care patronul îl face pentru acești jucători.
„Victoria nu ştiu dacă este meritată. E meritată în sensul că, prin ceea ce face în ultimul timp, Craiova se întoarce la tradiţia de altădată. Craiova are un entuziasm de joc incontestabil. A fost un joc deschis de ambele părţi. Pe undeva, cu o omogenitate mai mare pe care o are pe construcţie Craiova, faţă de scăderile cu care ne-am obişnuit ale jucătorilor care astăzi sunt vânduţi cu 15 milioane , mâine cu 10 milioane…. Începând cu Man, trecând pe la Tănase, ajungând la Coman şi să nu mai spun de Moruţan.
Când ai oscilaţiile pe care le are Man, când ai oscilaţiile pe care le are Tănase, când ai oscilaţiile pe care le are Coman, chiar şi Moruţan… E interesant, e plăcut, dar ajunge!”, a mai spus Cornel Dinu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER