Cornel Dinu se ia de fanii „câinilor”:** „N-au dreptul să se bage peste conducere! Dorinel e un antrenor modern, un profesionist desăvârșit”

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Dario Bonetti și staff-ul său au demisionat de la conducerea echipei, iar favorit pentru înlocuirea italianului este Dorinel Munteanu.

Fanii „câinilor” nu sunt de acord cu sosirea „Neamțului”, fiind hotărâți să protesteze împotriva acestuia. Cornel Dinu sare în apărarea lui Dorinel și spune că este antrenorul potrivil pentru Dinamo în acest moment.

„Dorinel este un antrenor cu experiență, modern, un fost jucător emblematic al lui Dinamo, un om care a construit o echipă și la Steaua, dar mai ales la Galați.

Omul s-a dus acolo unde a fost solicitat în acel moment, a câștigat o pâine, nu trebuie judecat, este un profesionist desăvârșit. Dar, eu îl consider dinamovist. Eu l-am promovat la echipa națională, prin ’91-’92 când el era la Dinamo. Suporterii n-au dreptul să se bage peste conducere”, a spus Cornel Dinu la DigiSport.

Publicat: 13 11. 2012, 21:10
Actualizat: 13 11. 2012, 21:11