Cornel Dinu și-a găsit un nou „client” la Dinamo! L-a criticat pentru munca depusă și a susținut că „a preferat șuetele prin spate și să stea la cafele!”
Dinamo nu a scăpat nici în acest sezon de privirea vigilentă a lui Cornel Dinu, care i-a luat sub lupă pe mai mulți fotbaliști din lot, iar acum a venit și rândul lui Ionel Dănciulescu, după ce acesta a aunțat încă o dată că vrea să părăsească echipa.
Directorul Sportiv al clubului a luat din nou o decizie radicală și l-a anunțat pe Ionuț Negoiță, în ziua meciului cu Gaz Metan, că vrea să plece. Totuși, această veste nu este una nouă, în condițiile în care în iarnă Dănciulescu s-a întâlnit cu primarul Mihai Chirica pentru a veni la CSM Poli Iași.
La auzul veștii, Cornel Dinu a ținut că facă anumite precizări: „El a mai făcut o astfel de declarație mi se pare că prin decembrie, dar atunci se pregătea de colinde. Avea alte preocupări. Acum sper să nu fie din nou un avertisment din ăla coreean. Al 520-lea avertisment că pleacă. Eu cred că el ar trebuie să fie mult mai implicat în tot ce înseamnă deciziile care se iau la Dinamo. Pentru că are o anumită experiență, provine dintre jucătorii care au evoluat la Dinamo pentru o perioadă mai mare de timp”, a declarat Dinu la TelekomSport.
De asemenea, Dinu i-a observat calitățile de antrenor: „Însă probabil că sunt niște numulțumiri pentru că nici el din câte îmi dau seama nu știe ce vrea să fie, ori antrenor, ori conducător, ori una, ori alta. Eu rămân la părerea mea că are calități și de antrenor, dar pentru asta trebuie să riști și să-ți asumi niște riscuri! Să ieși la luptă, adică să antrenezi echipa. Are niște calități din punctul ăsta de vedere. Am senzația că în ultimul timp s-a complătut mai mult la o cafea unde vorbea cu jucătorii. Dacă unul zice așa ne așezăm la o șuetă prin spate și avem cu totul altă părere.
Ori aici lucrurile trebuie să fie clare! Când știi că ai o anumită capacitate, când știi că poți să faci niște lucruri foarte importante te implici real. Părerea mea e că din acest punct de vedere Danciu nu s-a implicat, nu și-a asumat niște decizii și impunând chiar niște decizii”, a adăugat Dinu pentru sursa citată.
Dănciulescu a fost numit antrenor la Dinamo în noiembrie 2014, la o zi după ce Flavius Stoican a anunțat că pleacă, dar s-a refugiat în cele din urmă în conducerea clubului.