Steaua și Dinamo au fost cele mai active echipe pe piața transferurilor în această iarnă. Roș-albaștrii au reușit aducerea lui Chiricheș, Chipciu, Machado, Pârvulescu, Dănănae și negociază venirea lui Wesley de la Vaslui, în timp ce roș-albii i-au achiziționat pe Strătilă, Curtean, Zuluf și Ispir, iar Cosmin Matei e aproape de a semna și el un contract cu Dinamo.
Cornel Dinu spune că Dinamo duce lipsă de mijlocași la închidere, nefiind mulțumit de prestațiile lui Pătrașcu și Stoica. Pe acest post, Dinamo a fost foarte aproape să-l aducă pe Nasser Menassel, însă, oferta salarială făcută de bucureșteni nu l-a convins pe francez, care nu știe unde va juca în retur, deși a fost prezent la reunirea celor de la U Cluj.
„Am venit la reunirea lui „U” pentru că cei de la Dinamo nu mi-au făcut o propunere concretă. Discuții au fost, Dinamo sună tentant, dar nu știu cu cine voi începe returul.” a precizat Nasser Menassel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER