Președintele clubului FC Botoșani, Cornel Șfaițer, a declarat că gruparea botoșăneană a fost anunțată de Federația Română de Fotbal că a primit licența pentru sezonul următor al Ligii I.
„Am primit licența pentru sezonul viitor. Așadar avem dreptul să evoluăm în ediția 2014-2015 a Ligii I. Pentru noi, cel mai important și mai greu de realizat a fost criteriul financiar. Cu eforturi mari am reușit să-l îndeplinim. Pentru noi mai rămâne acum problema stadionului. Trebuie să vedem cum rezolvăm cât mai repede nocturna și sistemul de încălzire a gazonului”, a spus Șfaițer.
Oficialul formației botoșănene a mai precizat că va face un memoriu legat de obligativitatea de a avea 2.000 de locuri acoperite pe stadion: „Pe lângă multe altele, suntem obligați să avem și 2.000 de locuri acoperite pe stadion. Din câte știu eu, mai sunt echipe care nu îndeplinesc acest criteriu. Vom face un memoriu cu toții, să cerem o derogare în acest sens”.
După 29 etape, FC Botoșani ocupă locul 8 în Liga I, cu 38 de puncte.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER