Cornel Șfaițer: „Îmi doresc foarte mult să batem Steaua”

Președintele FC Botoșani, Cornel Șfaițer, a declarat, sâmbătă, că își dorește foarte mult o victorie în fața Stelei, după succesul obținut recent în fața echipei Dinamo, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am fost extrem de bucuros când am reușit să învingem pe Dinamo. Acum, îmi doresc foarte mult să batem Steaua! E clar că o victorie în fața Stelei nu o poți uita niciodată. Ar fi ceva senzațional pentru noi să învingem acasă, la Botoșani, echipa campioană. Normal că eu aș fi cel mai bucuros dacă batem Steaua! Nu mai spun că dacă am reuși să batem de două ori Steaua în acest campionat, deja pot să mă retrag liniștit din fotbal!”, a spus Cornel Șfaițer.

Oficialul formației botoșănene a mai precizat că elevii lui Leo Grozavu nu au motive să joace cu teamă și că disputa cu Steaua va fi un adevărat spectacol: „Nu văd de ce băieții ar trebui să aibă emoții sau să se teamă. Noi avem doar de câștigat din acest meci. O să vedeți că Botoșaniul va juca fotbal și nu va face un joc de apărare, indiferent de adversar. Sunt convins că va fi un spectacol reușit, mai ales că noi nu avem nicio presiune. Sper să nu dezamăgim prin joc, pentru că vom avea stadionul plin și aș vrea ca publicul să ne susțină până în ultimul minut. La fotbal orice e posibil și de aceea cred în victorie”.

Partida FC Botoșani – Steaua, din etapa a XVI-a a Ligii I, va avea loc, luni, de la ora 20.30.

Sursa: Mediafax

Publicat: 29 11. 2014, 15:52
Actualizat: 29 11. 2014, 16:03