Încă o veste șocantă la Dinamo! Anunțul momentului după demiterea lui Mircea Rednic: „Dorin Șerdean va prelua pachetul acțiunilor”

Cornel Țălnar (64 de ani), fost fotbalist și antrenor la Dinamo, a făcut un anunț neașteptat după demiterea antrenorului Mircea Rednic: revenirea lui Dorin Șerdean, fostul președinte al „câinilor”.

În cursul zilei de marți, Dinamo a anunțat demiterea lui Mircea Rednic și numirea lui Flavius Stoican în funcția de antrenor principal, prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook.

Cornel Țălnar, unul dintre cei care au garantat pentru investitorii spanioli, susține că de la începutul anului 2022, adică în mai puțin de o lună, Dorin Șerdean va reveni în „Ștefan cel Mare”.

Cornel Țălnar, anunț șocant despre viitorul lui Dinamo: revine Dorin Șerdean

Dorin Șerdean ar urma să semneze un acord cu Pablo Cortacero și să preia acțiunile Lotus, acționarul majoritar de la Dinamo, adică 72%.

Mai mult decât atât, Cornel Țălnar a dat vina pe suporteri pentru dezastrul de la Dinamo, acuzându-i că ei sunt cei care au dus echipa în „moarte clinică”.

„Eu nu am crezut niciodată că, în istoria acestui club, pentru care am jucat și am antrenat, se poate întâmpla așa ceva. Dezastrul este rezultatul celor din PCH, după ce ei au preluat echipa și au dus-o în moarte clinică. Sperăm ca, din 1 ianuarie, când domnul Șerdean va prelua pachetul acțiunilor, lucrurile se vor schimba.

Sunt optimist pentru că există discuții cu mai mulți posibili investitori interesați, entități, care au așteptat ca Planul de reorganizare să fie aprobat, să treacă, să știe care sunt datoriile și să înceapă negocierile. Aceștia vor să vină, să bage banii necesari și să scoată cât mai repede clubul din insolvență, există această oportunitate”, a spus Cornel Țălnar, potrivit Playsport.

Publicat: 21 12. 2021, 21:53
Actualizat: 21 12. 2021, 21:56