Un nou investitor e cu ochii pe Dinamo: „E dispus să plătească!”. În ce condiții s-ar putea implica la echipa din „Ștefan cel Mare”
Cornel Țălnar (63 de ani), director tehnic în cadrul clubului Dinamo, a dezvăluit că a păstrat legătura cu un om de afaceri potent, care și-ar dori să preia acțiunile de la Pablo Cortacero.
Fostul fotbalist al lui Dinamo a explicat că este vorba despre aceeași persoană pe care Pablo Cortacero a refuzat-o când s-a bătut cu pumnii în piept că va aduce el însuși bani pentru salarii în „Ștefan cel Mare”.
Cornel Țălnar asigură că investitorul respectiv este dispus să bage adânc mâna în buzunar pentru Dinamo, cu condiția ca Pablo Cortacero să cedeze acțiunile pe care le deține.
Cornel Țălnar, despre un posibil investitor la Dinamo
„Am avut un investitor român și m-am dus în iarnă cu domnul Șerdean la echipă și le-am spus că vrem să le aducem două salarii. Dar a doua zi Cortacero a spus că «Nu, eu mâine vin cu 1.8 milioane de euro și peste două luni vin cu 5 milioane de euro și nu vând nicio acțiune!». În momentul ăla, vă dați seama că investitorul mi-a spus: «Eu ce să mai caut acolo dacă asta are bani și nu dă acțiunile?». Dar am găsit omul care venea cu banul.
Dacă Pablo Cortacero va da acțiunile, cu siguranță nu le va da gratis, ci cu bani. Dar sper ca cei care vor negocia cu el îi vor zice: «Uite, ia banii înapoi pe care i-ai băgat, dă acțiunile și să vină niște oameni profesioniști să preia acest club».
Acest investitor e dispus să plătească și sunt convins că eu voi mai avea oameni care, dacă Pablo Cortacero predă acțiunile, să vină și ei să ajute Dinamo. Sunt oameni care vor să investească la Dinamo dacă dă acțiunile.
E un moment greu, în care toți dinamoviștii adevărați trebuie să înțelegem că trebuie să facem tot ce e mai bine pentru această echipă. Iar la ora actuală zic că trebuie aduși repede profesioniști care să se ocupe de echipă”, a spus Cornel Țălnar, potrivit Fanatik.