Corneliu Papură consideră lupta la titlu deschisă: „Dacă Universitatea Craiova va câştiga cu Sepsi, lucrurile vor fi în regulă”
Fostul antrenor al Universităţii Craiova, Corneliu Papură, consideră că lupta la titlu este deschisă în Liga I, în ciuda avansului luat după şapte etape de CFR Cluj.
Papură spune că, spre deosebire de perioada sa, începutul de sezon al Universităţii Craiova a fost unul slab, şi că foarte important este următorul meci al oltenilor, cel cu Sepsi.
Partida cu Universitatea Craiova – Sepsi este programată luni, 13 septembrie, de la ora 21, pe „Ion Oblemenco”.
Corneliu Papură: „Cu mine pe bancă, echipa nu a început slab”
Nouă puncte separă liderul, CFR Cluj, de Universitatea Craiova, ocupanta locului 6, după 7 runde din Liga I.
„E abia începutul, vedem ce se va dezvolta în continuare. Sperăm ca Universitatea Craiova să câştige următorul meci, iar atunci lucrurile vor fi în regulă. Toate echipele au șanse la campionat. Eu am început bine cu echipa, nu știu de ce spuneți că începem mai slab. Eu nu-mi aduc aminte să fi început greu” a declarat Corneliu Papură.
Nu mai puţin de trei mandate a avut Corneliu Papură la Universitatea Craiova, el fiind constestat aproape în permanenţă de suporteri. În primul mandat, Papură a fost înlocuit de Victor Piţurcă, lăsând echipa era pe locul 3 şi jucase 3 tururi preliminare în cupele europene. La a doua instalare, despărţirea a fost provocată chiar de Papură, după un conflict cu medicul echipei, Claudiu Stamatescu, iar pe banca tehnică a venit Cristiano Bergodi. În sfârşit, a treia perioadă cu Papură pe bancă, deşi echipa a avut un singur eşec, s-au înregistrat nu mai puţin de 7 egaluri, iar antrenorul oltean a fost demis, locul său fiind luat de grecul Marinos Ouzounidis.
Papură, aniversat o dată cu Universitatea Craiova
Corneliu Papură a participat la meciul demonstrativ pe care glorii ale Universităţii Craiova l-au disputat pe 5 septembrie, la Filiaşi, contra unei selecţoionate locale de old-boys, cu prilejul împlinirii a 73 de ani de la înfiinţarea clubului din Bănie. În aceeaşi zi, Corneliu Papură a împlinit 48 de ani.
„A fost foarte frumos, bine organizat. A fost și Peluza Nord prezentă, a fost cald, frumos, ne reamintim de momentele în care jucam. A fost şi aniversarea mea, a fost o zi frumoasă, o zi reușită.
A fost o reîntâlnire cu mare plăcere, mai ales că ne-am revăzut cu gloriile Craiovei Maxima, cu oameni care au făcut istorie pentru Ştiinţa. Cea mai frumoasă amintire a fost meciul contra Stelei, în care am avut publicul în spate, nu aveam o echipa atât de bună, dar publicul a câștigat acel meci, cu 3-1 (septembrie, 2002, n.r.). Acum a fost mai greu la old-boys, pe loc și deloc. Am făcut eforturi mari să rezist întreaga repriză pe teren, nu m-au dat afară, fiind ziua mea, au zis să nu mă scoată, am avut pile”, a declarat Corneliu Papură.