Corneliu Papură, antrenorul în vârstă de 47 de ani al Universității Craiova, a oferit primele concluzii după meciurile amicale disputate în compania Chindiei Târgoviște, la Buftea.
Oltenii au câștigat prima partidă, cu scorul de 3-0, iar cea de-a doua s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
În primul meci, au marcat Alexandru Mateiu, în minutul 16, Ionuț Mitran, în minutul 39, și Alexandru Tudorie, în minutul 72. În cea de-a doua partidă, pentru Craiova a marcat Marius Constantin, iar pentru Chindia Târgoviște, Daniel Florea.
Antrenorul oltenilor s-a declarat mulțumit de meciurile de verificare disputate la Buftea, însă când a fost întrebat despre lupta la titlu a răspuns precaut.
„E un meci de pregătire, nimic altceva, un meci solicitant. E bine că am terminat fără să fim accidentați. E timp pentru ceea ce ne așteaptă în campionat, dar este în regulă pentru ceea ce am văzut astăzi, din punct de vedere fizic, asta ne-a interesat cel mai mult.
Nu cred că este nicio echipă favorită la titlu. Pentru a te bate la titlu trebuie să te califici în play-off. Acum, nicio echipă de acum nu are siguranța calificării în play-off. Vom vedea dacă vom mai transfera ceva. Suntem ok, avem un lot echilibrat. Sperăm noi că în februarie va intra și Koljic.
Cred că pentru toți ar fi important să revedem suporterii în tribune. Noi avem suporteri fanatici și e important să sperăm să revină cât mai repede”, a spus Corneliu Papură, după meciurile amicale cu Chindia Târgoviște.
Înainte de reluarea campionatului, Universitatea Craiova se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, cu 32 de puncte, după cele 15 etape disputate, la două puncte distanță de liderul FCSB și având cu un punct mai mult decât CFR Cluj, echipa de pe locul 3.
De cealaltă parte, Chindia Târgoviște ocupă ultimul loc de play-off, cu 20 de puncte, după tot atâtea meciuri jucate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER