Corneliu Papură, mesaj clar către fanii revoltați ai Craiovei: „Sunt radicali, la noi la olteni așa e. Dacă dăm o pasă greșită…”. Discursul de la finalul meciului cu Sabail, axat pe contestatarii din peluze
Victoria și prestația Craiovei cu Sabail nu i-a liniștit pe fanii oltenilor. Au continuat să îl conteste pe Corneliu Papură, care la finalul meciului a avut un mesaj special pentru ei. „Noi sperăm să câștigăm toate meciurile, dar ei sunt fanii noștri și, indiferent de ce strigă, trebuie să îi acceptăm. Sunt radicali, sunt și mai liniștiți câțiva dintre ei, dar asta e. La noi, la olteni, așa este. Suntem extremiști. Dacă vom câștiga meciul cu Dinamo, iar la meciul următor de pe teren propriu avem o primă pasă greșită se întorc lucrurile. Sunt obișnuit. Sunt fanii noștri, îi acceptăm„.
Antrenorul Universității Craiova a făcut o analiză și asupra meciului cu Sabail. Este mulțumit de evoluția jucătorilor, spune că se așteaptă ca randamentul lor să crească de la meci la meci, dar crede că mai este de lucrat la nivel mental. Golurile adversarilor au venit pe fondul unei relaxări colective, iar acest lucru îi putea costa serios. „Se poate să se vorbească despre ambele, că am câștigat sau că am luat goluri în două minute, dar important e că ne-am calificat. Ne-am relaxat la 2 – 0. În câteva minute am cedat pe două greșeli ușoare, pentru că până atunci nu am avut probleme. E bine că ne-am concentrat pe final și am câștigat. E o calificare, e foarte importantă. Mă bucur că am reușit asta, nu a fost ușor.
(n.r.: întrebat de următorul adversar) – Noi putem să facem un joc bun și să luptăm, să trecem de ei. Cicâldău a revenit, a intrat foarte bine. După 3 zile de pregătire cu echipa a intrat bine. Mai e Qaka, va intra și el. Sper să ajungem la potențial maxim cât mai repede. Vreau ca la fiecare meci să urcăm. Trebuie să și odihnim jucătorii și să găsim formula ideală„, a declarat Corneliu Papură pentru Look Plus.
Universitatea Craiova s-a calificat cu emoții în turul 2 al Europa League. Oltenii au câștigat cu 3-2 returul cu Sabail, de pe teren propriu, dar pe final au trăit periculos. Adversarii marcaseră de două ori, au egalat și au avut ocazia să treacă în avantaj.