Coroian vrea victoria cu Poli Iași cu orice preț

Coroian spune că Gloria va avea viață grea dacă nu se impune în partida de mâine, întrucât următoarele echipe care vor vizita Bistrița sunt Steaua, CFR, Dinamo și Unirea Urziceni! Ardelenii lui Ioan Ovidiu Sabău se tem de echipa lui Ionuț Popa, chiar dacă moldovenii nu au luat niciun punct în trei etape. Cristi Coroian, cel care a decis partida din campionatul trecut de la Bistrița, scor 2-0, crede că acum va fi mult mai greu. „Ei vor veni să ia cel puțin un punct. Nu va fi ușor, pentru că Iașiul se află într-o situație dificilă. Nu cred că Ionuț Popa sau Poli Iași sunt în pericol dacă nu ne înving pe noi. Sunt oameni puternici acolo și au tăria să revină”, este de părere atacantul Gloriei.

Jucătorul bistrițean are o scuză și pentru începutul mai slab al echipei sale: „Trebuie să ne uităm și cu cine am jucat în aceste etape. Am întâlnit Rapid și Vaslui, grupări care joacă foarte bine în acest început de sezon și care sunt calificate în Cupa UEFA”, a motivat Coroian, care scoate în evidență faptul că următoarele partide ale Gloriei de pe teren propriu vor fi infernale. „Avem un program foarte greu în următoarele meciuri. Jucăm consecutiv pe teren propriu cu Steaua, CFR, Dinamo și Urziceni, deci nu avem nicio scuză dacă ne bate Poli Iași”, a conchis Coroian.

"Trebuie să luăm cele trei puncte, nici nu mă gândesc să nu câștigăm. Iașiul are probleme mari, e presiune acolo, pentru că după trei meciuri nu au niciun punct"– Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Gloria

4
goluri a marcat Cristian Coroian împotriva lui Poli Iași, unul în tricoul lui CFR și 3 în cel al Gloriei

Publicat: 14 08. 2008, 00:12