Corpodean era viitorul șef!
Sorin Corpodean, Marcel Savaniu și Marcel Lică sunt numele unora dintre cele mai controversate personaje din arbitrajul românesc de la Revoluție și până în prezent. Cei trei au fost implicați în timp în numeroase scandaluri.
Un lucru interesant legat de Corpodean este că în vară a fost la un pas de a prelua șefia CCA. Arbitrul era susținut puternic de Lupescu și Sandu pentru a-l înlocui pe demisionarul Gheorghe Constantin, dar în cele din urmă „Vâlcea“ s-a răzgândit.
Savaniu este cel care a inventat două lucruri în arbitraj: fanta de lumină și transformarea spontană din central în asistent. Sibianul, care și-a început cariera în Liga I cu fluierul în gură, a ajuns la fanion după ce a dezavantajat clar Rapidul într-un meci la Bacău, moment în care giuleștenii se luptau la titlu cu Steaua.
Marcel Lică a fost cunoscut ca un „pește” care înoată în apele granzilor. Steaua, Dinamo sau FC Național au fost echipele care de-a lungul timpului au beneficiat de protecția constănțeanului. Când a abandonat arbitrajul, din postura de vice al CCA, Lică făcea toate jocurile în Liga a II-a, acolo unde stabilea și delegările.
Â