Coșmarul s-a încheiat: „Am rezolvat situația lui Peseiro! În câteva zile îi plătim banii!”
Constantin Toma explciă cum au decurs ultimele negocieri cu Jose Peseiro. Președintele CA al Rapidului spune că s-a stabilit în detaliu modul în care tehnicianul portughez va fi remunerat pentru a semna rezilierea contractului și speră că în câteva zile clubul din Giulești va numi noul tehnician.
Oficialul rapidist spune că nu vrea să se despartă de lusitan, dar spune că situația incertă din punct de vedere financiar, nu-i dă altă alternativă.
"S-a rezolvat situația lui Peseiro. Am stabilit toate detaliile, rămâne ca în câteva zile să-i dăm suma de bani pe care i-o datorăm. În două-trei zile trebuie să-i plătim suma pe care am stabilit-o în actul adițional. Eu personal mi l-aș dori în continuare pe Peseiro, dar din punct de vedere financiar nu ne permitem. trebuie să ne mulțumim cu un tehnician mai ieftin.", a spus Președintele CA din Giulești