Cosmin Contra a învins-o pe Astra și visează la un miracol: „Îmi doresc să arătăm că nu suntem sub Swansea”

Cosmin Contra a reușit să câștige în dificila deplasare de la Giurgiu, însă mintea-i fuge tot la returul cu Swansea. Antrenorul Petrolului își felicită jucătorii pentru victorie, dar speră să reușească o victorie la scor și în fața lui Swansea. Deși galezii s-au impus cu 5-1, Contra crede că există șanse în continuare la calificarea în grupele Europa League.

„Încercăm să fim o echipă care joacă fotbal. Avem încă probleme cu mentalitatea. Astăzi ne-am relaxat după 2-0, nu am mai atacat poarta adversă și am avut probleme. Ne-am jucat cu focul, dar până la urmă am obținut o victorie mare, o victorie de moral, după meciul slab făcut de noi cu Swansea.

Vreau să-mi felicit băieții și asta e echipa pe care eu mi-o doresc. Echipele mari dau câte goluri pot. Dacă pot da cinci, șase, atunci cinci, șase dau. Asta îmi doresc și pentru noi.

Vreau să ne jucăm puținele șanse pe care le mai avem. Dacă vom juca așa cum am făcut-o astăzi în primele 25 de minute, cred că avem o șansă. Sper ca stadionul să fie arhiplin și fanii să facă o atmosferă cum numai ei știu. Îmi doresc să marcăm două goluri până la pauză și să arătăm că echipa Petrolul nu este sub Swansea”, a declarat Cosmin Contra la DigiSport.

Petrolul s-a impus cu 2-1 în fața Astrei. Golurile au fost marcate de Hamza și Grozav, respectiv Fatai.

Publicat: 25 08. 2013, 21:49
Actualizat: 25 08. 2013, 21:50