Cosmin « Contra » Craiova. „Guriţă” întâlneşte echipa care i-a suflat titlul, în 2017 şi pe care a fost aproape să o preia, înaintea lui Bergodi
Meciul de duminică, ora 21:30, cu Universitatea Craiova, este unul special pentru antrenorul lui Dinamo, Cosmin Contra. În primul rând, este vorba de un derby, chiar dacă fără cele două spectaculoase galerii atmsofera nu va mai fi la fel pe Arena Naţională.
În al doilea rând, Dinamo vine după două eşecuri la rând şi nu-şi permite o a treia, mai ales pe teren propriu, altfel noul proiect, de sorginte iberică, ar fi pus la îndoială. Apoi, „Guriţă” a fost în aproape de a semna cu Universitatea Craiova, după demisia lui Cornel Papură, fiind o variantă pentru Mihai Rotaru chiar înaintea actualului tehnician al Ştiinţei, Cristiano Bergodi.
Cosmin Contra o întâlnește pe Universitatea Craiova. Formația care i-a luat titlul și l-a invitat pe bancă
„Da, am vorbit cu Mihai Rotaru. Am vorbit puțin despre Craiova și până la urmă l-am refuzat pe Mihai Rotaru”, recunoştea Cosmin Contra.
Şi finanţatorul Craiovei a admis că a discutat cu „Guriţă” posibilitatea de a prelua Universitatea. În cele din urmă, în ciuda prieteniei care-i leagă, ambii au renunţat la idee, mai ales după reacţiile vehemente din partea fanilor olteni pe paginile de socializare.
„Eu cu Cosmin sunt apropiat, am discutat cu el. Şi am zis: «Cosmine, ce faci? Ce ai face, dacă ar fi? ». Dar cred că are alte opţiuni. Nu s-a pus problema de salariu, nu s-a ajuns acolo. Cosmin e un antrenor foarte bun, ar fi putut fi o opţiune, dar relaţia mea cu el este una de prietenie. Dacă aş vrea să aleg alt antrenor pe care el îl cunoaşte, l-aş suna”, a dezvăluit Mihai Rotaru.
Zlatinski a egalat şi a fost aproape să se încaiere cu Contra
La primul mandat în Ştefan cel Mare, Cosmin Contra a avut parte de o mare bucurie la Severin, unde a câştigat ultimul meci din sezonul regular, cu Pandurii, şi a calificat-o pe Dinamo în play-off, dar pe aceeaşi arenă mehedinţeană a suferit o mare dezamăgire, pierzând practic titlul. În finalul sezonului 2016-2017, în derby-ul Craiova – Dinamo, disputat la Severin, actualul jucător al Craiovei, Dan Nistor, înscria cu 10 minute înainte de final. Dinamo conducea cu 2-1, scor cu care avea să o învingă pe FCSB, în runda următoare.
Craiovenii rămăseseră în inferioritate numerică, Băluţă fiind eliminat, şi părea că Dinamo îşi croieşte drum spre titlu. Numai că în prelungiri, bulgarul Zlatinski a marcat golul de 2-2, pe care l-a celebrat ostentativ, chiar în faţa lui Cosmin Contra, cei doi fiind aproape să se încaiere.
De la acel meci, „supravieţuitori” în cele două echipe sunt: Bancu, Ivan, Mateiu, Nistor şi Nemec. Peste câteva săptămâni, Craiova a mai pus umărul o dată la pierderea titlului de către Dinamo, după ce a pierdut, la Piteşti, meciul cu Viitorul, scor 0-1, oltenii aliniind atunci o echipă cu mai multe rezerve.
Universitatea Craiova – Dinamo București 2-2
Au marcat: Ivan 13, Zlatinski 90+1 / Romera 58, Nistor 81
Stadion: Municipal (Severin), spectatori: 8.000
Universitatea: Calancea – Dumitraș, Barthe (86 Măzărache), Kelic – Dimitrov, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Băluță, Ivan, Gustavo (70 Jazvic). Antrenor: Gheorghe Mulțescu.
Dinamo: Cerniauskas – Romera, Nedelcearu, Dielna, S. Filip – Mahlangu – Hanca (88 Maric), Palic (65 Busuladzic), Nistor – Rivaldinho, Nemec (84 Bawab). Antrenor: Cosmin Contra
Arbitru: Istvan Kovacs.
Eliminaţi: Mateiu 88, Zlatinski (după terminarea meciului).