Cosmin Contra, după verdictul din Dosarul Transferurilor: „Este o lovitură grea pentru Steaua, nu le va fi ușor”

  • Cosmin Contra consideră că Steaua va resimți pierderea managerului Mihai Stoica, care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor, dar spune că, și în aceste circumstanțe, trupa roș-albastră rămâne favorită la câștigarea titului de campioană în Liga 1.
  • Antrenorul Petrolului spune că sportul românesc va muri după decizia din Dosarul Transferurilor

Petrolul se află în luptă directă cu Steaua și Astra Giurgiu pentru câștigarea campionatului. Rămași și fără managerul clubului, care a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, steliștii se tem că echipa va fi afectată și pe plan sportiv.  Tehnicianul Petrolului, Cosmin Contra, susține că decizia luată astăzi de Curtea de Apel București va afecta Steaua, dar nu atât de mult încăt campioana en-titre să iasă din cursa pentru un nou titlu. „Sunt în continuare favoriți„, spune Cosmin Contra.

„Steaua rămâne favorită la titlu, pentru că nici Gigi Becali, nici Mihai Stoica nu intră în teren. Este o lovitură grea pentru Steaua, dar așa cum au comunicat cu patronul până acum, așa vor comunica și de acum inainte. Nu le va fi ușor, dar sunt o echipă puternică, din ce dau dovadă până acum, și sunt favoriți la titlu”, a declarat Contra la Dolce Sport.

Contra trage alarma: „Sportul românesc va muri”

„După această sentință, din punctul meu de vedere fotbalul românesc se va duce în cap din toate punctele de vedere. Vor fi foarte puțini oameni care vor mai băga bani în sport, nu doar în fotbal. Noi suntem în urmă la toate sporturile. Cei care ne conduc, dacă nu vor veni cu o inițiativă în prijinul sportului, acesta va muri încet”, a mai spus antrenorul Petrolului.

Fostul acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a primit trei ani și opt luni de închisoare, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica – trei ani și șase luni, fostul acționar al FC Dinamo, Cristian Borcea, și fostul impresar Ioan Becali – câte șase ani și patru luni, impresarul Victor Becali – patru ani și opt luni, fostul președintele al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu – trei ani și patru luni, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la șefia Federației Române de Fotbal – trei ani, o lună și zece zile, iar fostul acționar al FC Dinamo și U Craiova, Gigi Nețoiu – trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

 

Publicat: 04 03. 2014, 22:33
Actualizat: 04 03. 2014, 22:34