Cosmin Contra a primit o ofertă interesantă de la Guangzhou R&F în perioada în care pregătea echipa națională a României, însă a refuzat-o pentru că „tricolorii” încă avea șanse de calificare la EURO 2020.
Fostul selecționer (44 de ani) a vorbit despre ofertele avute în ultima perioadă. Conform TV Telekom Sport, una dintre oferte a venit chiar de la formația chineză Guangzhou R&F, club pe care l-a mai pregătit și în 2015 și unde urma să primească un salariu foarte atractiv.
„Au fost multe discuţii în ultimele două luni, dar, sincer, am vrut să aştept să văd dacă am posibilitatea să antrenez aici, în Spania. Ori la o echipă din Segunda Division care vrea să promoveze, ori la o echipă de Primera Division, pentru că au fost multe echipe care au schimbat antrenori.
Am fost la foarte multe echipe în cărţi. Am avut şi discuţii dar au fost aleşi alţi antrenori, pe diferite criterii. Nu e foarte uşor să intri aici, în Spania, să antrenezi, dar cred că pe viitor voi avea şansa să demonstrez ceea ce pot”, a declarat Cosmin Contra la Telekom Sport.
Cosmin Contra a mai antrenat în Spania la Getafe și Alcorcon. De-a lungul carierei le-a mai pregătit pe Poli Timișoara, Petrolul Ploiești, Guangzhou R&F, Dinamo și naționala României.
Vezi: INTERVIU | Eric Bicfalvi iese la atac după scandalul în care Cosmin Contra l-a dat afară de la națională: „Veneam 7 – 8 ore cu avionul, doar ca să văd Mogoșoaia?”. EXCLUSIV
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER