Fundașul central Cosmin Frăsinescu, 35 de ani, cel mai experimentat stoper al Politehnicii Iași și unul dintre stâlpii defensivei în ultimele sezoane, este de părere că gruparea din Copou își poate reveni în partea a doua a campionatului.
Într-un interviu acordat pentru ProSport, „Frăsi” spune că este nevoie de continuitate la Poli Iași, de câțiva jucători buni aduși în această iarnă, nu doar la număr și, evident, de rezultatele care aduc implicit o stare bună de spirit în vestiar.
Frăsinescu s-a referit și la problemele financiare care macină echipa ieșeană, dar și la starea jalnică a gazonului din Copou.
Cosmin, nu ați reușit să câștigați nici cu Clinceni, deși ați făcut un meci bun. Poate cel mai bun din acest sezon.
Eram mult mai bucuroși dacă am fi obținut cele trei puncte după o serie lungă fără succes. Suntem bucuroși că nu am luat gol, dar nu suntem în situația de a ne bucura doar pentru un punct. Acesta trebuie doar să fie începutul. Cred că dacă vom avea aceeași atitudine pe viitor, ne vom reveni.
E un semn bun că nu ați luat gol după atâtea meciuri cu patru goluri încasate?
Ar fi un semn bun dacă am avea constanță, să nu luăm goluri mai multe meciuri și de aici să clădim. Pentru că starea de spirit se creează și cu rezultate, iar noi nu am avut rezultate.
Ce vă lipsește?
Ne lipsesc rezultatele care să ne dea o stare de spirit așa cum și-o dorește antrenorul și de aici cred că vor veni și lucrurile pozitive. Din păcate, cu Clinceni am avut și ghinion. Când lucrurile merg prost parcă nici dramul acela de noroc nu-l mai ai. Noi trebuie să sperăm în continuare, pentru că nu este totul pierdut și mai avem o jumătate de campionat în care dacă ai un parcurs bun și legi câteva victorii, altfel stau lucrurile.
E greu fără Mihalache în defensivă?
A fost un an atipic, o jumătate de an foarte aiurea pentru mine, pentru noi. Eu le-am avut pe toate. Accidentat de două ori, recidivă, test Covid, a picat nocturna. Stai și te gândești ce se întâmplă… Și cu Mache (n.r. Ovidiu Mihalache) a fost ghinionul cu acel cartonaș roșu și cu suspendarea, a revenit, s-a reaccidentat. Din toate punctele de vedere am fost loviți. Nu am avut noroc absolut deloc.
Ce ar trebui să se schimbe în această iarnă pentru a vă reveni?
Timpul este destul de scurt și noi de obicei am făcut greșeala asta, la fiecare șase luni s-au schimbat foarte mulți jucători. Tot timpul vorbim despre reconstrucție, dar nici măcar nu avem răbdare. Vreau să dau într-un fel exemplul Clinceniului, care și-a păstrat mare parte din nucleul de jucători, și-a păstrat antrenorul, cu toate că anul trecut s-au cam chinuit, dar ușor-ușor au început să vină și rezultatele.
Trebuie să fim mult mai răbdători și să facem transferuri nu doar la număr, să facem transferurile care trebuie. Și Chindia, se organizează echipa foarte bine defensiv, pleacă de la lucrurile astea și uitați ce stare de spirit s-a creat și au rezultate în primul rând. Eu nu mă simt confortabil că suntem noi jos. Faptul că ei sunt sus este un semnal de alarmă pentru noi. Nu putem decât să învățăm de la ei și să fim din ce în ce mai buni.
E acesta cel mai slab tur de campionat de când ești la Iași?
Am mai avut începuturi proaste, dar până la urmă am reușit să ne revenim. Aștept în continuare să ne revenim, vreau să uit cât mai repede partea asta proastă de campionat și sper să clădim de acum încolo rezultate bune. Perioada de vacanță este foarte scurtă, nu avem foarte mult timp să ne uităm în urmă și să plângem, trebuie să legăm rezultatele din a doua jumătate a campionatului.
Cât de mult v-a afectat și partea financiară? Sunt deja doi jucători care și-au depus memorii.
Și probabil vor fi și alți jucători care vor depune memorii, dacă nu vor fi onorate promisiunile. Sunt jucători care vin din altă cultură și nu acceptă întârzieri atât de mari de salarii. Toată lumea zice că nu se gândește la bani în momentul când intri pe teren, dar starea de spirit pe care ți-o creezi până atunci îți influențează evoluția. Sunt lucruri mici care contează și după aceea te întrebi de ce nu merge. Vrei și nu poți și te întrebi de ce.
Tu mai rabzi fără bani?
Eu sunt la Iași de atâta timp, am în continuare încredere în conducere, dar când se promite un lucru și nu respectă, după aceea îți pui niște semne de întrebare.
Terenul de joc a arătat execrabil cu Clinceniul…
E ca și cum am fi cumpărat o mașină bună, dar nu are cine să o conducă. Trebuie cineva să știe să îngrijească terenul. Terenul a fost bun, s-a prins, am sacrificat o grămadă de rezultate anul trecut, o grămadă de lucruri, când eram într-un moment bun și de acolo s-a cam rupt totul pentru noi. Acuma eu încerc să leg lucrurile. Ne plângem de teren după un an de zile, dar noi nu am știut să avem grijă de el. Explicații sunt tot timpul.
Dar am mai fost și noi pe la alte echipe și am văzut cum se îngrijește un teren, în ce perioade se însămânțează, cum rezistă. Nu sunt expert, dar dacă nu știi, apelezi la cineva care se pricepe. Poate din dorința de a se face economie s-a spus că ”lasă că merge și așa”. Terenul a fost foarte moale, multe zone cu noroi.
Ce așteptări să avem de la meciul cu Hermannstadt?
Eu îmi doresc să aducem punct sau puncte, să nu pierdem, dar ar fi îmbucurător să câștigăm. Să terminăm acest tur de campionat cu o victorie ar fi foarte important pentru noi, mai ales cu poziția din clasament și ar crea și o stare de spirit foarte bună. Și pentru vacanță, și pentru începerea returului. Cred că se poate. Nu este diferență mare între echipe, dar sunt foarte mulți factori care influențeză evoluția echipelor în general. Și mai ales în anul acesta, cu Covid. Sunt câteva echipe care au rezultate bune prin organizare, stare de spirit și poate și cu banii cât de cât la zi.
Mulți spun că ar fi benefic un șoc la echipă. La experiența ta, crezi că ar fi benefic?
Am răspuns cumva la asta mai sus, când am dat exemplul Clinceniului. Avem nevoie de continuitate. Și așa schimbăm din trei în trei luni. Tot schimbăm pe cineva și zicem că ăsta nu e bun, ăsta nu e bun. Trebuie să avem încredere, că doar așa putem să dezvoltăm un proiect sau o echipă, așa cum își dorește Iașiul. La Iași, de când am venit eu nu s-a avut răbdare.
Și Flavius (n.r. Flavius Stoican) când a venit, nimeni nu a avut încredere în el, nici noi jucătorii, se vorbea de alte lucruri, dar până la urmă, fiind consistenți, având rezultate, s-a creat o stare de spirit bună și am ajuns în playoff.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER