Fundașul central Cosmin Frăsinescu, în vârstă de 32 de ani, a semnat, sâmbătă, un nou contract valabil până în 2019 cu formația CSM Poli Iași, a anunțat gruparea ieșeană, prin intermediul site-ului oficial.
„Al doilea jucător important care semnează azi cu clubul nostru prelungirea contractului, după Andrei Cristea, este Cosmin Frăsinescu”, scrie site-ul politehnicaiasi.ro.
Frăsinescu, care a jucat 41 de meciuri și a marcat un gol în sezonul recent încheiat, are încredere în noul proiect al echipei.
„Suporterii trebuie să fie alături de echipă într-un proiect în care eu am încredere! Este un proiect de viitor, de aceea am și semnat un contract pe doi ani de zile!”, a declarat Frăsinescu dupa semnarea contractului.
Cosmin Frăsinescu a mai jucat FCM Baia Mare, Gloria Bistrița, Forex Brașov, Khazar Lankaran, Gaz Metan Mediaș și CS Universitatea Craiova, iar din 2015 se află la CSM Poli Iași.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER