Cosmin Matei:** ‘Vreau să ajung numărul 10 la Steaua! Trebuie să fiu dobitoc să ies în cluburi’

Cosmin Matei, noua achiziție a Stelei, speră că va reuși să
răsplătească încrederea celor care l-au adus în Ghencea. Jucătorul
în vârstă de 19 ani își propune să ajungă noul număr 10 al Stelei
și garantează că nu va ajunge subiect pentru ziarele de scandal,
așa cum s-a întâmplat cu o parte dintre steliști, în sezonul
trecut.

„Legătura a fost prin
impresarul meu Victor Becali. Nu am vorbit cu Pițurcă până acum,
aștept cu mare nerăbdare să fac asta. Pe viitor, sper să fiu
numărul 10 la Steaua. Întâi să confirm, apoi mă gândesc și la asta.
Am debutat la aceeași vârstă cu Hagi și am marcat de la mijlocul
terenului, de aici și comparația cu Hagi. Am vorbit cu el când
venea să vadă meciurile de la echipă a două. M-a felicitat.

M-am întâlnit cu Gigi Becali mai demult, dar nu legat de transfer.
Se spune că în București sunt alte preocupări, tentații mari, am
venit să muncesc și să-mi văd de treabă mea. Nu mi-am propus să
calc strâmb. Nu mă pasionează cluburile, am alte preocupări, mai
încolo când o să confirm și când o să-mi permit să mă o ieșire, e
altceva. Trebuie să fiu dobitoc să ies în cluburi acum. Am o
iubită, o țin secretă că să nu apăra discuții pe seamă ei. Mă amuza
că Gigi Becali se luă de bombă sexy a lui Tănase”, a
declarat Cosmin Matei

Publicat: 06 07. 2010, 20:03
Actualizat: 06 07. 2010, 20:18