Forțat de patron, refuzat de colegi, Mihai Costea s-a văzut din nou în primul „11” al lui Ilie Stan. Pentru începutul meciului a jucat în flancul drept, iar apoi a trecut în centru. Indiferent de poziția sa pe teren, atacantul venit de la Craiova a tratat cu indolență multe dintre acțiunile ofensive ale echipei sale.
„Nilă” a fost subiectul ultimelor conflicte între lojă și banca tehnică. Antrenorii nu îl vor în echipă, dar Becali dorește să recupereze investiția de 1,1 milioane de euro făcută în transferul acestuia. Astfel, intrat din primul minut contra Voinței, Mihai a arătat încă o dată de ce a fost trecut pe linie moartă de antrenorii săi. Pase greșite, dueluri fizice pierdute ușor, dar și superficialitate în fața porții. Mai mult, acesta le-a dat emoții colegilor când a faultat în preajma propriului careu și le-a dat astfel oaspeților ocazia să fie periculoși din lovitură liberă.
Pereche cu Florin în repriza a doua
În al doilea mitan, frații Costea au jucat din nou împreună. Nemulțumit de aportul ofensivei în prima parte, Ilie Stan l-a schimbat pe Bicfalvi, în locul acestuia fiind trimis pe teren fostul decar al Universității Craiova.
Mihai Costea în meciul de aseară 2 șuturi la poartă 1 șut pe poartă 19 mingi pierdute 4 pase reușite 1 intercepție 2 pase utile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER