Costea, încă trei ani la Craiova
Atacantul dorit de Steaua și CFR Cluj, Florin Costea, și-a reînoit azi înțelegerea cu Universitatea Craiova, care expira la finalul anului 2010. Costea a semnat un nou contract, valabil trei ani, și a primit o mărire de salariu de 25%. Golgheterul oltenilor va câștiga 125.000 de dolari pe an.
"Sunt bucuros că am semnat un nou contract. Am spus că în țară voi juca numai și numai pentru Universitatea Craiova.Vreau să fac performanță la Universitatea" a declarat la finalul "tranzacției" atacantul oltean.
Tot astăzi a semnat prelungirea contractului și fundașul Josh Mitchell, care va juca pentru Știința până în vara anului 2011.