Costea, liber să-și caute echipă. Restul jucătorilor CFR-ului au acceptat reducerile salariale. „N-am vrut să mințim pe nimeni”

  • Florin Costea și-a reziliat de comun acord contractul cu CFR Cluj, dar poate reveni la echipă, dacă nu își găsește alt angajament.
  • Salariul de 14.000 de euro lunar pe care jucătorul îl avea la gruparea din Gruia a fost considerat prea mare de administratorul judiciar.

Primul jucător care are de suferit de pe urma intrării în insolvență a CFR-ului este Florin Costea. Acesta și-a reziliat contractul cu echipa clujeană, pe motiv că nu a fost de acord cu diminuarea salariului. ProSport scria, luni, în exclusivitate despre măsurile luate de administratorul judiciar și despre excluderea din lot a olteanului.

Costea avea o leafă lunară de 14.000 de euro la CFR Cluj, iar Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar, alături de oficialii clubului, l-au chemat pe jucător la renegocieri, așa cum s-a întâmplat cu tot lotul. Noul salariu nu a fost însă pe placul lui fotbalistului care a mai evoluat și pentru Steaua, iar cele două părți au convenit să rupă angajamentul. „Costea nu a mai dorit să continue colaborarea în termenii propuși de noi. N-am vrut să mințim pe nimeni și să propunem salarii pe care știm că nu le vom mai putea plăti. Noi am vrut ca rezilierea să se încheie înainte de expirarea perioadei de transferuri pentru ca el să-și poată găsi altă echipă. În cazul în care nu-și găsește un alt angajament el poate să se întoarcă la club”, a spus, pentru ProSport, Zăvăleanu, administratorul judiciar al CFR-ului.

Majoritatea dintre jucătorii echipei clujene din Liga 1 vor avea contractele diminuate în perioada următoare, aceasta fiind o procedură utilizată frecvent în cazul societăților aflate în insolvență. „Au mai fost și alți jucători cu care am negociat și vor mai fi. E important ca restructurarea să aibă baze reale”, a mai declarat Răzvan Zăvăleanu.

 

Publicat: 25 02. 2015, 11:47
Actualizat: 25 02. 2015, 11:50