Costea prinde derby-urile

Vești bune pentru Victor Pițurcă și pentru fanii Universității.
Florin Costea (foto) este tot mai aproape de o revenire pe teren și
are șanse mari să prindă derby-urile finalului de an.

Golgheterul Științei se antrenează cot la cot cu coechipierii de
mai bine de două săptămâni, principala problemă cu care se
confruntă atacantul fiind lipsa pregătirii fizice. „Cantonamentul
de la Constanța este bun pentru jucătorii care sunt în urmă cu
pregătirea fizică, cum e și cazul lui Florin Costea. El a avut un
minus de patru centimetri la masa musculară a piciorului după
intervenție. Acum are un deficit de un centimetru. Să sperăm că în
cel mai scurt timp va fi apt pe teren”, a declarat președintele
Științei, Silvian Cristescu.

Dacă Florin Costea nu va întâmpina probleme medicale
neprevăzute, este foarte probabil ca acesta să revină peste o lună
pe teren.

Bun de
joc în noiembrie

În aceste condiții, decarul Universității va putea evolua în
toate cele trei derby-uri pe care Craiova le mai are de disputat în
acest an, cu Dinamo, CFR și Steaua. Interesant este faptul că
principalul obiectiv al lui Pițurcă pentru acest stagiu de
pregătire de la Constanța este tocmai recuperarea lui Costea pentru
duelurile cu granzii Ligii I.

6 luni și
jumătate
au trecut de când Florin Costea s-a
accidentat

Publicat: 06 10. 2010, 00:04
Actualizat: 06 10. 2010, 00:04