Costea se face primăvară

Lupta pentru supraviețuire ascute instinctele primare, estompează orgoliile și amorțește rivalitățile. Ceea ce ar fi putut fi un derby al Olteniei s-a prezentat ca o luptă disperată pentru puncte, care a avut prea puțin de-a face cu fotbalul în sine. Timp de 90 de minute, jucătorii s-au luptat cu vântul, cu soarele, cu gazonul și, mai ales, cu mingea, un dușman încrâncenat pentru mulți dintre ei. Prima repriză a fost o adevărată tortură! Niciun șut pe spațiul porții, nicio fază cu mai mult de două-trei pase legate, un amalgam de nereușite tehnice născute din povara de a lovi mingea. Punctul culminant a fost atins la câteva secunde de pauză, când Bornescu era să-și îngroape echipa printr-un dribling „mirosit” de Vasilache. Norocul Craiovei a fost că fostul rapidist a avut o execuție în nota jocului, trimițând peste poarta goală.

Wobay și Luțu au luminat jocul
15 minute de repaus au schimbat cursul meciului. Napoli a revitalizat linia de mijloc prin introducerea lui Wobay și Luțu. Cei doi au pus mingea jos și au legat jocul Universității, stând la originea celor câteva ocazii de gol ratate de Costea și Baird. În plus, Știința a speculat foarte bine avantajul vântului, care a bătut cu putere spre poarta lui Mingote. Dintr-o astfel de fază s-a și marcat unicul gol al partidei. Portarul Bornescu a degajat puternic, mingea a ajuns fericit la Costea, care l-a învins pe Mingote de la 12 metri. Rezultatul scoate momentan Știința din zona periculoasă, dar îi afundă și mai rău pe gorjeni, care au preluat „lanterna“ cu ambele mâini.

Publicat: 02 03. 2008, 23:15
Actualizat: 02 03. 2008, 23:20