Noul antrenor al echipei CSMS Iași, Costel Enache, care a condus duminică primul antrenament la gruparea ieșeană, a declarat că jucătorii săi trebuie să fie pregătiți pentru orice decizie va lua Comitetul Executiv al FRF, fie că vor juca în Liga I, în Liga a II-a sau chiar la baraj.
„Nu am stabilit încă programul și cantonamentul, dar trebuie să fim pregătiți pentru orice, baraj, Liga I, Liga a II-a! Așteptăm și noi să vedem ce decizie se va lua. Vom îmbina pregătirea în așa fel încât să fim pregătiți pentru orice fel de situație și să nu fim luați prin surprindere. Evident, ne gândim și la un meci de baraj. Se poate întâmpla orice. Tocmai de aceea i-am chemat pe jucători mai repede la antrenamente. Le mulțumesc celor care au renunțat la vacanță și au venit încă de astăzi (n.r. – duminică)„, a spus Costel Enache, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Enache care îi va avea în staf pe Benone Dohot, antrenor cu portarii, Adrian Kereszy, antrenor secund și Ciprian Panait, preparator fizic.
Cei 18 jucători prezenți la primul antrenament condus de Costel Enache sunt următorii:
Portari: Andrei Bălan, Mihai Luca (CSM Pașcani);
Fundași: Alexandru Crețu, Bogdan Straton, Iulian Vladu, Ovidiu Mihalache, Radu Miron;
Mijlocași: Narcis Bădic, Claudiu Ionescu, Alexandru Țigănașu, Marius Onofraș, Marius Călugăru (CSM Pașcani), Ionuț Nuțescu (CSM Pașcani), Petre Agrigoroaie (CSM Pașcani), Andrei Pușcașu (CF Brăila);;
Atacanți: Adrian Pătulea, Mădălin Crengăniș, Răzvan Gorovei.
Jucătorii veniți de la CSM Pașcani și CF Brăila sunt în probe la gruparea ieșeană.
Reunirea oficială a lotului echipei ieșene va avea loc luni, de la ora 17.00.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER