Costel Enache nu și-a găsit elevii pe terenul din Ghencea:** „Este un eșec dureros, azi am fost slabi”
Antrenorul Ceahlăului, Costel Enache, era extrem de dezamăgit de felul în care s-au prezentat elevii lui la meciul cu Steaua, pierdut cu 3-0.
„Se pare că astăzi am fost la extrema de jos. Este dureros, chiar dacă orice echipă poate pierde un joc, dar azi am fost slabi. Am arătat că pe faza de apărare stăm foarte slab. Este mult de lucru, trebuie să avem inteligența să reparăm aceste greșeli. Vreau o schimbare de atitudine până la meciul cu Viitorul, se mai pot schimba multe până atunci. Să lăsăm timpul să decidă și vom vedea săptămâna viitoare cum va arăta echipa. Nu căutăm scuze, dar am întâlnit echipe bune până acum. Am jucat contra campioanei, contra unor pretendente la titlu. Totuși, suntem conștienți că trebuie să schimbăm și ceva în joc, să ne regăsim. Capacitate există”, a spus Costel Enache la DigiSport.