Vândut în iarnă de Steaua în Turcia pentru 1,3 milioane de euro, Bourceanu a jucat doar 14 meciuri pentru Trabzonspor. În cantonamentul din această vară pe care l-a efectuat cu echipa turcă în Austria, Bourceanu s-a accidentat la genunchi. Vahid HalilhodžiÇ, antrenorul turcilor, l-a anunțat că nu mai intră în vederile sale, iar Alex a ales să își relanseze cariera sub comanda lui Gâlcă. Mijlocașul a revenit la Steaua sub formă de împrumut, dar încă nu este refăcut.
Conform spuselor lui Valeriu Argăseală, Costel Gâlcă îl va avea în curând la dispoziție pe Alex Bourceanu. Dacă totul decurge conform planului, jucătorul va fi apt de joc pentru Steaua la finalul lunii octombrie.
„Bourceanu se simte bine, recuperarea dă rezultate. La sfârșitul lunii octombrie sperăm că va putea să evolueze. Adi Popa va afla la sfârșitul săptămânii dacă va putea juca. În cazul lui Pârvulescu, recuperarea va dura mai mult”, a spus Argăseală la Dolce Sport.
„Sunt bucuros că am venit la Steaua, că am revenit în România, pentru viața de aici, pentru că știu limba. E o decizie nostalgică. Trec printr-o perioadă complicată, urmează să mai fac câteva investigații. Sper să fiu destul de repede apt de joc și să ajung măcar la 70-80 la sută din capacitatea mea de anul trecut. Experiența la Trabzon nu a fost un succes, da nici un insucces. Sper să mă întorc la Trabzon din postura de campion și a unui jucător care a jucat foarte bine. Steaua m-a ajutat într-un moment în care eram în pană de soluții”, a spus Alexandru Bourceanu la prezentarea oficială.
3 goluri în 80 de partide a înscris Bourceanu pentru Steaua, unde a cucerit două titluri (2012-2013 și 2013-2014) și o Supercupă (2013). De notat faptul că mijlocașul s-a bucurat în Ghencea de încredere totală, după doar 10 meciuri în tricoul roș-albastru fiindu-i înmânată banderola de căpitan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER