Steaua a fost eliminată din play-off-ul UEFA Champions League de bulgarii de la Ludogoreț, la penalty-uri, și imediat după ratarea calificării s-a speculat pe seama înlocuirii antrenorului Costel Gâlcă.
Oficialii steliști dau asigurări că tehnicianul din Ghencea nu are de ce să-și facă griji. Mesajul vine direct de la patronul Gigi Becali care a vorbit cu Marius Ianuli, team-managerul Stelei.
„Aseară la ora 20:00 am vorbit cu domnul Becali și mi-a zis: ‘Să-i spui lui Costel mâine, la antrenament, să stea liniștit, că nu se pune problema să fie în pericol. Este fotbal și se mai întâmplă'”, a declarat Marius Ianuli la DigiSport.
Astăzi, la tragerea la sorți a grupelor Europa League, Steaua a fost repartizată în Grupa J, alături de Dinamo Kiev, Rio Ave și Aalborg.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER