”Costly spune numai minciuni, vrea să plece liber de contract”
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului de
Administrație al FC Vaslui, Ciprian Damian, a declarat că atacantul
Carlo Costly vrea să plece liber de contract de la gruparea
moldavă, fapt pentru care creează presiune asupra clubului.
”Tot ceea ce a declarat Costly, că nu și-a primit banii pe
contract, sunt niște minciuni. Costly nu a mai fost prin Vaslui de
patru luni și jumătate, așa că nu a vorbit cu nimeni, cum pretinde
că s-ar fi întâlnit cu domnul Porumboiu. De fapt, jucătorul vrea să
plece liber de contract și de aceea creează presiune pe club.
Probabil, în toată această acțiune, este coordonat de agentul său,
care se comportă ca stăpânii de sclavi în Roma antică. Noi îl vom
sancționa disciplinar, conform regulamentului de ordine interioară
de la club, și vom respecta toate procedurile LPF și FIFA”,
susține Ciprian Damian.
Președintele CA de la Vaslui a confirmat faptul că atacantul va
juca în Liga a IV-a, cea județeană, atunci când va reveni la
Vaslui. De asemenea, clubul se va pune la dispoziția comisiilor
abilitate ale LPF. ”Cine a greșit să plătească”, a concluzionat
acesta, referindu-se la ”cazul Costly”.
Mai mult, finanțatorul echipei vasluiene, Adrian Porumboiu, a
declarat că va depune memoriu la FIFA împotriva lui Costly, din
cauza absentării jucătorului de la formația moldavă.