Scăderea baremurilor pentru arbitri scot la iveală probleme foarte grave cu care vr fi nevoiți să se confrunte cavalerii fluierului pentru a conduce un meci în Liga I.
Ion Crăciunescu anunță faptul că în cazul asistenților situația este mult mai gravă deoarece aceștia vor fi nevoiți să scoată bani din propriul buzunar pentru a arbitra în Liga I.
Șeful CCA crede că miza reală a reducerii baremurilor este revocarea sa din funcție.
„Dacă facem niște socoteli, asistenții trebuie să mai vină cu niște bani de acasă pentru a arbitra în primul eșalon. Este o problemă foarte acută, dar trebuie să avem și o perioadă în care să pregătim o nouă generație de arbtrii.Așa cum a fost decizia impusă, așa se și poate reveni asupra ei. Eu mă trezesc în fața unui fapt fără logică.
S-a spus că reducerea baremurilor a fost votată în unanimitate și apoi am auzit voci din cadrul Federației care se împotriveau acestor măsuri. Mă simt pus pe lunetă. Nu mai plecăm, pot să facă ce vor ei, nu o să facem greșeala pe care am făcut-o înainte. Când unele persoane din afară au auzit ce se întâmplă cu arbitrajul în România au spus că am făcut un mare pas înapoi”, a declarat Crăciunescu la Sport Total FM.
Presedintele CCA anunță că pentru retur vor fi promovați câțiva arbitri noi, iar cei vechi care nu se vor adapta noilor cerințe vor fi înlocuiți.
„Chiar am identificat cațiva arbitrii pe care o să-i vedeți în retur și sper ca în maxim un an de zile o să vedem încă 5-7 nume noi de arbitrii în Liga 1. Într-o evaluare preliminară putem spune că au un nivel foarte bun, dar au nevoie de experiență. Unii au 21-22 de ani și vrem să-i aducem în față. Cei care nu merg în linie cu noi or să dispară 100%”, a mai spus Crăciunescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER