Crăciunescu, aproape de a prelua șefia CCA: „Nu mi-e FRICĂ‚! Știu cum sunt ca om”** Cine va face delegările

UPDATE 14:20: Ion Crăciunescu a declarat, după ce a stat aproximativ două ore în sediul CCA și după întâlnirea cu Mircea Sandu, că nu îi este teamă să preia conducerea comisiei, în ciuda faptului că mai mulți foști șefi ai arbitrilor au fost cercetați pentru acte de corupție.

„A fost doar o discuție preliminară pe care am avut-o cu Mircea Sandu, a rămas să vin aici la sediul CCA să văd actualitatea în materie de arbitraj. Nu știu când voi da un răspuns. Depinde de cum rezolv problemele aici la CCA, depinde de discuțiile pe care le voi avea cu președintele FRF. Nu avem un termen fix.

Nu voi face eu delegările, CCA funcționează cu vechea conducere la ora actuală. Ei se ocupă de delegări și alte probleme. E riscant, dar riscant a fost și când eram arbitru. Eu nu am fugit niciodată de greu, am avut curaj întotdeauna. Nu are de ce să-mi fie frică, știu cum sunt ca om, a declarat Crăciunescu.

Fostul arbitru Ion Crăciunescu s-a întâlni, marți, la Casa Fotbalului, cu președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, și ar putea deveni noul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, informează site-ul oficial al FRF.

Conform sursei citate, discuțiile au avansat, rămânând ca, în câteva zile, Ion Crăciunescu să-i prezinte președintelui FRF toate propunerile și detaliile pe care le va considera necesare a fi îndeplinite în vederea bunei desfășurări a activității.

Dacă părțile vor cădea de acord, în maxim o săptămână, Ion Crăciunescu va fi numit președintele CCA, se arartă în comunicatul postat pe site-ul FRF.


UPDATE 12.20 – FRF a postat un comunicat în care anunță negocierile cu Ion Crăciunescu, precizând că dacă părțile vor cădea de acord, în maxim o săptămână fostul arbitru va reveni la șefia CCA.

„În baza prerogativelor pe care le deține, președintele Federației Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu, a avut azi, 27 septembrie a.c., la ora 9.30, la Casa Fotbalului, o întâlnire cu domnul Ion Crăciunescu, discutând posibilitatea ca acesta din urmă să preia funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Discuțiile au avansat, rămânând ca, în câteva zile, domnul Crăciunescu să-i prezinte președintelui FRF toate propunerile și detaliile pe care le va considera necesare a fi îndeplinite în vederea bunei desfășurări a activității.

Dacă părțile vor cădea de acord, în maxim o săptămână, domnul Ion Crăciunescu va fi numit președintele CCA”, se arată pe site-ul frf.ro


UPDATE 12.12 – Ion Crăciunescu a revenit la o ședință a CCA după 6 ani. Fostul arbitru nu a acceptat încă oferta lui Mircea Sandu, dar participă la ședința CCA unde se discută delegările pentru meciurile etapei a 9-a. ce va avea loc în acest weekend.


Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de astăzi, Ion Crăciunescu este aproape de a reveni la conducerea Comisiei Centrale de Arbitri. Fostul arbitru internațional a avut o primă rundă de negocieri cu Mircea Sandu.

„Am avut o discuție preliminară cu Mircea Sandu. Rămâne de văzut dacă vom aveam o colaborare. Mai multe nu pot să vă spun acum”, a spus Ion Crăciunescu pentru ProSport.

Ion Crăciunescu împlinește astăzi 61 de ani, fiind născut în aceeași zi cu Adrian Porumboiu. Finanțatorul lui SC Vaslui crede că pe Crăciunescu îl așteaptă o muncă titanică la CCA

„E foarte bine că a acceptat. Îl așteptă o muncă titanică. E greu să dai credibilitate unui sector care a fost pur și simplu dinamitat. 3 președinți ai CCA să fie arestați e mult prea mult.

Arbitrajul e viața lui, asta a facut cel mai bine. Crăciunescu a excelat în arbitraj. Puteti să vă așteptați la orice, dar la combinații cu bani sau altceva, cu siguranță nu. Trebuie să treacă la treabă. Cea mai importanta problemă e selecția și promovarea. Nu mă aștept la minuni în următoarele 6 luni, îi trebuie timp”, a spus Adrian Porumboiu la gsptv.

Publicat: 27 09. 2011, 11:52
Actualizat: 27 09. 2011, 14:24